doi si inca doi de zece ori
ne regasim la acelasi popas
ne salutam si imi ceri, fara prea multe cuvinte sa iti spun ce am. tu sti, inainte sa te chem ca am probleme, tu sti inainte sa deschid gura ce simnt. de ce imi e de fiecare data dor de tine doar atunci cand doare.
e drept am avut ceva curaj sa te sun de data asta.
imi intelegi cel mai bine frustrarea de a nu vedea verdele, nici acum. parca sunt blestemata. ochii mei ar trebui sa imi ajunga si sa ma multumesc cu atat. Nu uite, nu imi ajunge, sunt o impertinenta si o egoista. vreau tot ce e verde. vreau copacii cu muguri, iarba cu papadii, vreau zambile si lalele, vreau padure si campii, vreau lacul plin cu stuf, si broaste raioase, vreau anotimp verde. acum, parca dublu dureros, imi e interzis.
a fost destula gheata si zapada. a fost prea mult frig
sti, dimineata canta pasarele, canta a fericire, parca imi alina sufletul sarac.
nu ma invidiati, nu e usor, sa ai "nimic" dupa tine ,nu e usor. Imi cunosc gresala. de doua ori zece si inca doi, nu au fost suficienti ca sa invat minte sa ma bucur de tot ce am.
Cand se produce o catastrofa mintea ta iti intipareste pe retina tot. Gust, miros, evenimente, oameni, vorbe, sunete, incidente si emotii. Tot. Iti repeta ca un casetofon stricat TOT, printre lacrimi si orgoliu iti doresti sa taca si sa nu mai vezi nimic din ce s.a intamplat, iti doresti liniste si puritate. Prin fata ochiilor iti trec toate greselilele pe care le-ai facut, multumesti lui Dumnezeu pentru fiecare clipa si cu fiecare respriratie aduni forta sa supravietuiesti.
cand nimic nu mai conteaza, tu esti singurul care creeaza speranta.
Ca intr-un cerc vicios, raul nu e destul fara mai mult rau, si chiar daca nimic nu e intamplator, nimicul te incurca.
Taci
Cu o privire pamanteasca rece si dureroasa, ma privesti catastrofal si imi dai dreptate: Viata e o curva, dar pe ea o platesti. Am creeat oceane de lacrimi si munti de servetele, mi.am distrus ochii fara sa imi dau seama ca prin ochii mei distrug tot ce e verde.
dupa doua zeci si doi de ani totul se prabuseste iremediabil si paradoxal fix cand nu trebuia.
Acum cred ca si nimicul conteaza, acum cand imi spun altii "ai grija" stiu ce insemna.
ne salutam si imi ceri, fara prea multe cuvinte sa iti spun ce am. tu sti, inainte sa te chem ca am probleme, tu sti inainte sa deschid gura ce simnt. de ce imi e de fiecare data dor de tine doar atunci cand doare.
e drept am avut ceva curaj sa te sun de data asta.
imi intelegi cel mai bine frustrarea de a nu vedea verdele, nici acum. parca sunt blestemata. ochii mei ar trebui sa imi ajunga si sa ma multumesc cu atat. Nu uite, nu imi ajunge, sunt o impertinenta si o egoista. vreau tot ce e verde. vreau copacii cu muguri, iarba cu papadii, vreau zambile si lalele, vreau padure si campii, vreau lacul plin cu stuf, si broaste raioase, vreau anotimp verde. acum, parca dublu dureros, imi e interzis.
a fost destula gheata si zapada. a fost prea mult frig
sti, dimineata canta pasarele, canta a fericire, parca imi alina sufletul sarac.
nu ma invidiati, nu e usor, sa ai "nimic" dupa tine ,nu e usor. Imi cunosc gresala. de doua ori zece si inca doi, nu au fost suficienti ca sa invat minte sa ma bucur de tot ce am.
Cand se produce o catastrofa mintea ta iti intipareste pe retina tot. Gust, miros, evenimente, oameni, vorbe, sunete, incidente si emotii. Tot. Iti repeta ca un casetofon stricat TOT, printre lacrimi si orgoliu iti doresti sa taca si sa nu mai vezi nimic din ce s.a intamplat, iti doresti liniste si puritate. Prin fata ochiilor iti trec toate greselilele pe care le-ai facut, multumesti lui Dumnezeu pentru fiecare clipa si cu fiecare respriratie aduni forta sa supravietuiesti.
cand nimic nu mai conteaza, tu esti singurul care creeaza speranta.
Ca intr-un cerc vicios, raul nu e destul fara mai mult rau, si chiar daca nimic nu e intamplator, nimicul te incurca.
Taci
Cu o privire pamanteasca rece si dureroasa, ma privesti catastrofal si imi dai dreptate: Viata e o curva, dar pe ea o platesti. Am creeat oceane de lacrimi si munti de servetele, mi.am distrus ochii fara sa imi dau seama ca prin ochii mei distrug tot ce e verde.
dupa doua zeci si doi de ani totul se prabuseste iremediabil si paradoxal fix cand nu trebuia.
Acum cred ca si nimicul conteaza, acum cand imi spun altii "ai grija" stiu ce insemna.
