unu si doi de zece

Infrigurata si neputincioasa simnt cum caldura isi concentreaza punctul central asupra inimii si creaza drumul trenului accelerat.Sangele se bate cu putere de extermitati, capilare si zone limitate si Ingheata.Cu ultimele puteri incearca sa se formeze si sa adune ultimele celule valabile din corp dar nu prea reuseste. Imi aud inima, imi provoc respiratia la tacere si concuram pe acelasi loc. Simnt ce simnte si ea.Nesiguranta, furie, neputinta si slabiciune.nu conteaza zi minut ora si nici secunda. Vreau ca totul sa se opreasca, sa nu mai fiu limitata de timp si spatiu. Nimic nu mai conteaza, totul s-a pierdut, s-a anihilat, s-a dizolvat. Acesta e momentul in care realitatea a coborat cu picioarele pe pamant si imi urla in timpane ca e mult prea tarziu, e prea tarziu. Sunt legata de maini si de picioare, nu mai pot face nimic. Nu, e dicizie.

M-am ascuns de timp darel nu se ascunde de mine. De aici inainte suntem la plural. DOI de DOI