Sunt un glob de sticla si asta imi place sa fiu.
Ma multumesc sa traiesc singur cu slabiciuni si sa ma inec singur in
complexe. Nu prea suport durerile pentru ca sunt extrem de fragil. La
orice mica atingere ma cutremur tot gata sa ma sparg.
Imi place sa zambesc si
sa fiu vesel precum copiii ce primesc cadouri in ajun de Craciun.
In
singuratatea mea am invatat sa fiu calcultat si sa nu pun suflet in orice. Am
invatat ca nu intotdeauna lucrile vor merge exact asa cum vreau eu si chiar
daca ele nu au sa iasa asa cum visez exista un motiv pentru asta. Intre
defectele mele am gasit unul ce le intrece pe toate – credibilitatea – sunt prea
credul si imi imaginez zane si printi fermecati pe cai albi ,calopand spre mine
fericiti ca m-au intalnit, imi imaginez spiridusi si ingerasi si fluturi
colorati domesticiti de la o simpla pana. Sunt mult prea credul si pun suflet
pentru orice scanteie de speranta, ratacita undeva.
Visesz cu disperare sa uit toate „palmele”
ce le-am suportat dar ele au ramas zgariate pe sticla mea.Am incercat sa le
sterg, sa le acopar cu bucurii dar nu vor sa se duca. Sunt foarte incapatanate
si parca stau acolo sa le vad de fiecare data cand cred in ceva si pun suflet
inutil.
Ma simt amenintat de oameni si de pricipiile lor. Eu sunt facut de om, din nisip si daca omul nu e atent ,nisip ma face iara.
